Dacia îşi menţine poziţia de lider pe piaţa românească, cu 38.861 de vehicule comercializate, cu 5,2% mai mult faţă de nivelul înregistrat în 2015, atribuindu-şi o cotă de aproape 30%, potrivit estimărilor companiei.
Oferta produs a mărcii a fost reînnoită în 2016 odată cu lansarea noii game Sandero, Sandero Stepway, Logan şi Logan MCV.
Cu peste 15.200 de unităţi vândute, ceea ce înseamnă aproximativ 40% din vânzările totale, Logan berlină rămâne soclul mărcii Dacia în România.
Duster ocupă a doua treaptă a podiumului, cu peste 7.300 de unităţi vândute. SUV-ul gamei Dacia beneficiază, din ultimul trimestru al anului 2016, de o serie limitată intitulată Duster Black Touch.
Sandero (inclusiv versiunea Stepway), domină segmentul B-hatch şi, cu aproape 7.100 de unităţi, se plasează pe locul al treilea în clasamentul pe modele.
Modelele Lodgy şi Dokker au înregistrat vânzări în creştere în 2016, susţinute în bună măsură de succesul versiunilor Stepway.
În afara României au fost vândute anul trecut peste 545.000 de maşini, cu 6% mai multe faţă de anul 2015. În funcţie de clasamentul pe regiuni, aproape trei sferturi din maşinile vândute de Dacia în 2016 sunt înmatriculate în ţările din Europa.
Franţa este prima destinaţie de export a Dacia, cu peste 112.000 de unităţi, ceea ce reprezintă cea mai bună performanţă înregistrată până în prezent. Cota sa de piaţă se ridică la 4,62%, ceea ce o plasează pe locul 5 în topul mărcilor cele mai vândute în Hexagon, imediat după Volkswagen.
Spania ocupă a doua treaptă a podiumului, cu vânzări de 54.543 de unităţi şi o cotă de piaţă de 4,13%.
Italia se situează pe poziţia a treia, cu peste 52.000 de unităţi, urmată de Germania, unde au fost vândute anul trecut aproape 51.000 de vehicule marca Dacia. În Marea Britanie, Dacia a vândut anul trecut 26.562 de unităţi, ceea ce situează Regatul Unit pe locul şapte în clasamentul pieţelor externe ale mărcii.